Clatita pufoasa, la cuptor - Din bucatarie, cu pasiune

duminică, 13 decembrie 2015

Clatita pufoasa, la cuptor

Putem sa o consideram un mic dejun sau un desert usor si rapid, in functie de momentul zilei in care alegem sa o pregatim. Putem sa o servim cu fructe proaspete sau miere sau sos de ciocolata, putem sa ne jucam cu diverse gusturi cand e vorba de clatita aceasta. Insa obligatoriu trebuie sa o repetam. 

Se face foarte repede, amestecam toate ingredientele intr-un blender apoi direct in tigaie la cuptor si gata avem o clatita pufoasa si delicioasa in cateva minute. 



Ingrediente

- 3 oua 
- 2/3 cana lapte 
- 2 linguri zahar 
- 1/2 cana faina 
- 1 lingurita esenta vanilie 
- 2 linguri unt topit 


Preparare


In primul rand porniti cuptorul la 220 grade C. Luati o tigaie sau vas termorezistent si introduceti-l in cuptor. Gol de la inceput, da ati inteles bine. 

Cat se incinge cuptorul, puneti toate ingredientele de mai sus, mai putin jumatate din cantitatea de unt, intr-un blender si omogenizati bine compozitia. Nu trebuie sa amestecati excesiv, doar cat sa nu aiba cocoloase. 

Scoateti tigaia din cuptor si turnati repede untul topit, acoperind toata suprafata. Aveti grija sa nu va ardeti. Apoi, imediat, varsati compozitia de clatite si reintroduceti vasul la cuptor. 

Lasati sa se coaca timp de aproximativ 20 minute, apoi scoateti si serviti calda cu ce toping doriti. 



Bon appetit!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Instagram